joi, 20 decembrie 2012

ASOCIATIA  PENTRU  DREPTURILE PENSIONARILOR DIN ROMANIA (A.D.P.R.)

                 REPREZENTANTA  COMISIEI EUROPENE  IN ROMANIA in cadrul
           Anului European al Imbatranirii Active si al  Solidaritatii Intre Generatii  a acordat
                           DIPLOMA DE MERIT-doamnei ELENA VANEATA  
            pentru implicarea in apararea drepturilor pensionarilor din Romania
            13 decembrie 2012-Bucuresti -Nicolae Idu- sef reprezentanta Comisiei europene in Romania.                            
            Va multumesc voua tuturor ca m-ati ajutat .
     Va urez  tuturor,
Sarbatori Fericite,Sanatate,Bucurii

      LA MULTI ANI !
   Elena Vaneata-  presedinte
          A.D.P.R.



"O carte, un mesaj". 500 de volume pentru copiii din Hereşti


"O carte, un mesaj". Aşa se numeşte proiectul realizat de Asociația Educ (CRPDS) în parteneriat cu Fundația Prețuiește Viața, Asociația pentru Drepturile Pensionarilor din România și Școala Elina Basarab din Herești prin care elevii vor beneficia de o bibliotecă.
 Elevi, seniori și părinți s-au decis să-i ajute pe copiii din Herești să-și completeze biblioteca realizată în urmă cu un an la inițiativa Anei Maria Gomboș și a Fundației Prețuiește viața cu sprijinul mai multor artiști și  designeri.
De pe 1 până pe  18 decembrie au fost adunate 500 de cărți care au ajuns deja la Școala Elina Basarab din satul Herești, județul Giurgiu.  S-au alăturat campaniei noastre copii, tineri, bunici și nu numai.
Editura Reader's Digest a donat școlii un număr impresionant de enciclopedii și albume excelent ilustrate din domenii ca istorie, geografie, științele naturii.  Civilizații dispărute, Lumi fascinante, locuri uimitoare, 1000 de miracole ale naturii, Enciclopedia naturii europene, Descoperiți minunile lumii, toate acestea îi vor însoți pe copii în călătoria lor spre cultură și cunoaștere.
Jurnalul Național, prin colecția Biblioteca pentru toți, a dăruit elevilor volume importante din literatura română; autori ca  Ion Creangă, Mihail Sadoveanu,  Mihai Eminescu, Mircea Eliade și alții.
Grupul Editorial Rao s-a asigurat că Biblioteca Școlii din Herești va avea de acum încolo și cărțile generației lor: Cronicile din Narnia, Seria Amurg, Stăpânul inelelor.
Având o lungă tradiție în lucrul cu cărțile, Librăria Mihai Eminescu  a trimis antologii de basme, ghiduri de dezvoltare personală și culegeri de teste atât de necesare copiilor din clasele primare și celor din clasa a VIII-a.

Acțiunea O carte, un mesaj,  a fost realizată de Asociația Educ (CRPDS) în parteneriat cu Fundația Prețuiește Viața, Asociația petnru Drepturile Pensionarilor din România și Școala Elina Basarab din Herești.